Despre competiție și reușite

Fiecare zi e o competiție: cu cei din nișa ta, cu partenerii de afaceri, cu tine însuți.

Alergăm cu toții pe o pistă spre succes pentru a împlini visuri și pentru a ne depăși limitele. Dar, oare, există un podium la final? Cine câștiga și cine pierde? Ce anume e de câștigat și de pierdut în marea goană după „mai bun” și „mai bine”?

Cucerirea munților din noi

În aprilie 2013, Alex Găvan atingea vârful ShishaPangma , cucerind 8027 m de rocă pe dinafară și kilometri întregi de teritoriu necunoscut pe dinăuntrul propriei ființe. (vezi articolul)

O premieră națională, escaladarea s-a dovedit a fi mai plină de încercări decât anticipase. Urcușul fusese unul dificil și, după 7000 de metri, vântul care nu contenea, oboseala și starea de sănătate precară au început să-și spună cuvântul.

Însă încrederea în sine și determinarea au fost mai puternice decât muntele. Alex a atins vârful într-o ultimă ascensiune, pe muchie de cuțit.

După o experiență transcedentală pe culmile muntelui, s-a regăsit prizonier pentru câteva momente revelatoare în acel loc îngust unde vântul e călău și cerul rege: bocancul i se prinsese de steagurile lăsate de un coleg cu câteva ore în urmă.

Odată eliberat, a inițiat coborârea, însă vremea vitregă acoperise versantul cu o ceață densă. Ora era înaintată, grupul său avea mai mult de jumătate de drum deja parcurs spre tabără, iar el rămăsese singur cu muntele, marea de alb amenințând să îl înghită.

Și atunci a început lupta interioară. Două grote în zăpadă și câteva încercări de coborâre mai târziu, noaptea îl prinde pe Alex în ghearele-i înghețate la aproape 8000 de metri. În astfel de condiții vitrege, supraviețuirea era aproape imposibilă.

Dar a fost mai puternic decât muntele, mai hotărât decât viscolul și a ajuns la bază cu bine. Abia aceea i-a fost victorie. Nu escaladarea dificilă, nu clipele cât o bătaie de aripi petrecute în vârf, ci cucerirea munților din el însuși și faptul că a rămas în viață.

Competiția interioară

Pe drumul spre success, adesea uităm răspunsurile la întrebări esențiale. Uităm de ce facem ce facem și care este următorul pas. Uităm ce ne motivează cu adevărat acțiunile și intrăm uneori într-un automatism al cursei.

Ce am învățat din experiența lui Alex pe Shisha Pangma este că de multe ori ne lăsăm prinși în motivații sau piedici care nu sunt ale noastre.

Am învățat că uneori mergem prea departe în competiția cu ceilalți și ne ajunge din urmă competiția cu noi înșine. Și atunci e un preț destul de ridicat de plătit și va trebui să înfruntăm furtuna.

Am învățat că nu este de ajuns să poți și să vrei. Trebuie să fii atent și la factorii externi și, poate, să rămâi în rând cu ceilalți competitori, măcar pentru o vreme, pentru a nu pierde din vedere linia de sosire.

Atunci când câștigăm sau pierdem ne întrebăm ce anume face ca noi să fim învingători sau învinși (mai ales la prima victorie sau înfrângere). Mi-am pus de multe ori această întrebare și, în căutarea unui răspuns, am descoperit că pentru a obține victoria, ar fi bine să:

• faci cu pasiune tot ceea ce faci
• crezi în fiecare clipă că vei reuși
• elimini teama de eșec
• îți oferi timp
• stabilești limite; când le-ai depășit pe acestea pui altele
• admiți că perfecțiunea nu poate fi atinsă (chiar dacă ești în căutarea ei)
• nu te gândești la punctul final ci te concentrezi pe ceea ce faci în acel moment (ești prezent la
  activitatea/acțiunea în desfășurare)
• nu îți propui să demonstrezi celorlalți cât de bun ești, lăsându-i pe ceilalți să vadă.

De multe ori suntem nevoiți să urcăm munții din noi, să ridicăm barierele care ne țin pe loc și să înfruntăm rafalele de vânt pentru a ajunge acolo unde ne dorim.

Și cel mai greu este, poate, după ce am ajuns în vârf, după ce am obținut ceea ce am visat, să rămânem acolo. Iar când vine momentul în care începem coborârea, ar fi de dorit să găsim acel ”ceva” sau pe acel „cineva” care să ne ajute să câștigăm competiția cu noi.